581438_569902416366722_257846281_nFoto: Ana Alexandrescu

 

 

 

o lovitură scurtă în partea stângă a burții

începe despărțirea de tine cu zgomot de falii tectonice

mama crește cu viteza unui ou care fierbe

se pregătesc rupturi catastrofale

pășesc mai lung și mai apăsat ca o femeie

de douăzeci și șase

stau seara la pândă

burta privită de sus seamănă cu un continent dezafectat

sânii cresc ca două ziduri de apărare

primele patru luni se întâmplă fără să fie ceva

citesc cărți despre mame și nu mă recunosc în niciuna

noaptea visez monștrii îmbrăcați în piele de copil

aliniați la marginea apei cu gamele în mâini

e timpul să lucrez la uitare

uită tot ce aduci cu tine

să nu-mi spui pe la douăzeci că te-am făcut mort

încep să-ți frământ căpșorul

ca pe un bulgăre de carne

mă uit în fiecare zi în oglindă și trupul meu

îți construiește o căsuță pentru pitici

ca un uriaș te privesc

de sus în jos

întind brațele și mă cuprind pe mine

ca o mamă pe fiul ei întors acasă

trebuie să fie imagini superbe

și sunete blânde de intestine

ca într-o buclă înconjurată de tuburi protectoare

 

doar tu îmi cunoști irizările cărnii

mirosul sângelui e mireasma ta din burtă

te rotești ca un scafandru prin mine

mă legăn în stânga și-n dreapta

gata să mă scufund

 

facem o poză cu tine

port cămașă albă de mătase cu nasturi sidefați

privesc aparatul drept în obiectiv

mi se pare nedrept să tot zâmbesc așa de una singură

cu tine acasă

îmi ating tot mai atentă burta cu degetul arătător

trag niște linii ușoare să nu te trezesc

și ocolesc gropile din același motiv

în mintea mea nu mai încape niciun om viu

 

trup de cărnuri acoperite cu piele

e trupul meu eliberat de păsări

prin vene începe să-mi curgă lapte

trăiesc o naivitate de grad zero

 

mama a plecat cu poșeta de mărimea unui copil

oameni ca ea își construiesc casele sub pământ

m-am adăpostit nouă luni acolo

ca un fugar într-o cutie de carton

 

zilelor le-au crescut piciorușe de copil

în dormitorul nostru se oglindește o burtă bombată

și doi sânișori din care picură miere

e mama ta

iart-o că nu știe să fie maternă

că te poartă ca o mașinărie din Star Wars

cu centrul de comandă dereglat

 

a mișcat în treioctombrienoușase

eram sub tratament

nu-mi aminteam nicio poveste pentru copii

nici un cântecel vesel și nici un joc de jucat cu prietenii

când a mișcat am știut că mă va durea capul și că nu voi mânca nimic trei zile

m-am ascuns sub pat până mi-au amorțit picioarele de spaimă

te-ai așezat la fereastră și ai început să privești

am ieșit tip-til să nu mă auzi

 

va fi fată

aparatele voastre sunt ca mașinăria mea

e băiat

mi-a dat de știre cu capul în jos

în patru luni pe partea stângă

te voi naște în primăvară sau la-nceput

până atunci ne plimbăm de la școală spre casă

pe jos cu pas întins

ca o femeie cu copil în burtă

la douăzeci și șase

 

pășesc în același șotron început de bunicii mei

burta țuguiată îmi indică direcția ca busola unui vapor

un marinar își scrie jurnalul de bord

liniile se întind peste creștetul meu

jocul trebuie câștigat

ne mișcăm într-un film sf

eu –  mașina cu picioare lungi ce transportă un comandant copil

scăldat în lichidul unei placente

la trei luni mă roteam cu farfuria zburătoare de la Eforie

și urcam peretele de spumă legată cu frânghii

încă stăteai la pândă

apoi m-am așezat în poala lui Ovidiu

și i-am mărturisit la ureche marele nostru secret

sunt mama-copil mama-mamei copilul-copilului

nu mai știu cine sunt

carnea a început să se frăgezească

– ce doriți la ora asta?

– am venit să nasc.

 

afară se face primăvară de Pești

parfumul toporașilor ajunge până la etajul trei

în depărtare pământul s-a aprins în grămăjoare

fumul intră în salonul cu numărul opt

opt e câștigător la ruletă

căpitanul-copil strănută cu fața galbenă de icter

așezat ca un calif peste două fetițe de-a stânga

și două de-a dreapta

 

laptele curge în toate saloanele ca o revoltă

citesc Cațavencii și râd

 

femeia-copil stă la geam și ascultă păsările încă pe drum

cârsteiul ajunge mai greu el face drumul pe jos

scrie într-o nuvelă de Cehov

se aud ramuri rupte sub gheruțele lui

 

mamele au un fel de cinism

își scot copiii din burtă și-i aruncă în frig

la umbra unui filodendron

prin saloane reci în mâinile unui bărbat

nepregătit să fie tată

în mâinile unei asistente cu mintea aiurea

care a lucrat înainte la bandă

 

băiețelul are masca pe ochi

mamele alăptează cu zgomot

toate își țin sânii în pumni și te-mbie

băiețelul își mișcă gurița de plastilină pe sânul străin

apoi îl vomită

 

fiule nu sunt o mamă bună îți spun acum ca să știi

poți refuza o mamă ca mine cu sânii lipiți de spate

cu durerile prinse de gât ca un colier de regină

 

stai în coș zici că e o grămăjoară de pepeni

păsări îmi dau târcoale și nu sunt în stare să rostesc

nici tatăl nostru că îmi vine să plâng

Dumnezeu nu cârtește

ce vei înțelege tu din mâna ce se apără

de o pasăre

dico-dico ștecherul a primit un nume

uiu și unchiul a primit un nume

cum te cheamă băiețel

îmm

și tu ai primit un nume

 

ești un om mic iar eu ar trebui să fiu un om mare

ești un copil iar eu ar trebui să fiu mama ta

jocul continuă în pătuțul împletit cu baldachin

aerul dulce se strecoară sub plapumă seara

fiecare bucățică de carne e modelată după chipul și asemănarea

mea

nimeni nu te numește cu numele tău

oamenii vin să te vadă și devin peltici

tu îi privești cu uimire

se creează o complicitate cuminte între noi doi

oamenii vin să te vadă

plagă în camera de la stradă

în duminica aceea nu m-am amestecat cu ei

erau orbi ca o cârtiță

am deschis un caiet de prezență și am lipsit de lângă pătuțul tău

au trecut șaizeci și cinci într-o zi

mie mi s-au umflat picioarele și am spus cu glas tare

trebuie să alăptez

 

am sânii lipiți de spate

laptele curge pe șira spinării

până în pantalonii de pijama

simt o contracție în zona feței pe undeva se scurge lichid

 

despre dragoste nu mai poate fi vorba

toate lucrurile stau închise în cutii pe dulap

noi înotăm la marginea pătuțului

cu mâinile spre un colac de salvare

toți mirosim a lapte

alături curge un pârâu de lapte

îți spăl ghetuțele în firicelul de lapte

sudoarea ta e de lapte și a mea e de lapte

 

în oglindă se zărește o femeie repede mamă

cum ai atinge o suprafață clară de apă

cu o crenguță de basilic

părul e mereu în dezordine

o claie prinsă cu un elastic uzat

mâna ta se întinde ca la furat pere busuioace

 

îmi repet de o sută de ori pe zi „sunt mamă”

ar trebui să se întâmple ceva „hocus-pocus”

 

așez sicriele pe categorii cei mai aproape mai departe

și invers

moartea în fiece clipă ne apropie

 

peste dealuri pe-un nor

plutind ca un gând

luna trece ușor

aripi de vis legănând

și cu el rătăcind

din înalt stele mii

parc-ar spune veghind

noapte bună copii

noapte bună somn lin

copil drăgălaș

fie-ți somnul senin

dragul mamei îngeraș (sunt mama!!!!!!!!!!!!!!!!! eu sunt!!!)

somn ușor scump odor

lângă tine voi sta

toată noaptea cu dor

eu te voi legăna

 

pruncul râde la îngeri e fericit îmi zic în somn

iar când e treaz încep durerile lumii

vin ca un roi de lăcuste flămânde

peste cărnița albă și dulce

 

mai este puțin până pielea rămâne în urmă

și doar trupul crud și doar trupul crud

 

când dormi îmi adun genunchii la piept

și stau în așteptare ca o pisică

să prind ceva din limba nouă în care bâjbâi

mai fac câteva poze în oglindă să o văd pe femeia aceea

care nu mai e ea

 

carnea de copil seamănă cu o jucărie de pluș

amândouă au miros acrișor

 

 

oamenii curg ca din butoaiele sparte

și se aliniază la făcut tăiței sarmale plăcinte

ne îndepărtăm încet și liniștea se amestecă

roțile căruciorului se poticnesc în pietrele din drum

facem cunoștință cu insectele care se așază

pe trupușorul tău fără să le simți greutatea

 

femeia de doușapte intră deodată în poșeta mamei

și scoate doar capul din când în când pe deschizătură

se leagănă încet după forma tălpii piciorului

pam-pam

e aproape ca în motocicleta cu ataș

a unchiului Ștefan

când m-a acoperit cu o piele am crezut eu

mirosea a cauciuc și scotea sunete de șireturi

a pornit scrâșnind ca o rachetă spre cer

nu am mai văzut nimic

înăuntru era întuneric și cald

aerul se rupea în bucăți mari ca niște piftii

puteam face un pas de furnică până la marginea căsuței

și puteam ține ochii deschiși

 

respiră pentru mine cât timp rămân închisă

sub cămașa de forță unde e atâta fierbințeală

atâta distrugere de voință

buburuze roșii au pătruns în urechile mele

până în intestine

se plimbă pe acolo nestingherite

numai eu fără să pot spune nimic

fără să îmi pot atinge trupul stau îmbrățișată

între propriile brațe

mângâi tot ce prind cu privirea

de la etajul trei poți vedea destul de bine

cerul închis frumos ca un borcan transparent

respiră din toți plămânii respiră și pentru mine

 

să mă întorc în pătuțul tău cu baldachin

să te apăr de oameni ca de insecte

mama e dincolo de împletitură

ea e împletitura

ea e nuielușa care se împletește cu altă nuielușă

deasupra ta

 

în fiecare seară casa se umple de dragoste

pe care o înghesui cum pot sub pat

să aibă loc mirosul tău de piele asudată

de lapte vărsat pe babețica albastră

de scutec plin

 

umărul meu e un culcuș în carne

pentru căpșorul tău adormit

îl privesc cu tandrețe

ca pe un dinte care crește din nou

e gâdilat molfăit lins și ronțăit

clavicula de plastilină se întinde

peste oasele mele de burete

pielea se înfioară când e capsată

de cei doi dințișori care au realizat întâia lucrare

în lemnul pătuțului maroniu

dăruit de unchiul Nică

pătuțul cu zăbrele de lemn este primul obstacol

pe care ai învățat să-l escaladezi

din două rostogolir

 

în timp ce dormi păzesc aerul

ca particulele de praf

să nu se amestece cu respirația ta

pielea devine de-a dreptul transparentă

și vinișoarele se întind ca șerpișorii

într-un corp de fetiță

mă dezbrac pe rând de hainele de peste zi

măsor și cântăresc totul din priviri

nu mai încape loc de dragoste

în coșul pieptului e încă adâncitură

un fel de cutia milei umplută în zilele de duminică

 

tot ce era pe dinăuntru ai scos la suprafață

ca o cârtiță harnică

dormitorul se umple ușor de talaș

pe care îl mătur la câteva luni

exclamând „ia te uită, nici eu nu am vorbit până la trei ani!”

tu în schimb ești un copil dorit

n-aș fi crezut că de-acum toți vom fi fericiți

că am ratat sfințenia cu atâta blândețe

când ești fericit te poți sufoca subit

sau poți intra în fibrilație

 

Știi cum se ademenește un căluț? Cu zahăr în palmă.

Dac[lu’ullui Max murit de atata dulce

când se coc prunele bistrițe ai șase

când culegem porumbul șapte

când se coc merele pătule opt

când mâncăm scorușele zece

 

stau sub apă să-ți ascult respirația

e liniște un bondar se lovește de geam

 

am cerut prietenia celor doi sfinți

și m-am ascuns repede după scânduri

 

vezi eu nu sunt o mamă bună cum n-am fost o fiică bună

la patru dimineața

mă târam în genunchi prin salon

icneam încet să mă ierți

la patru treișcinci ai ieșit vânăt

fără niciun cuvânt

 

 

ți-am scris cu mâna stângă

dreapta închidea cu greu

un fermoar peste carne

pielea a rămas întinsă pe parchet

între noi

tăcerea e cel mai înalt grad  de comunicare

ne tăiem urechea

începând cu această clipă

ne ținem prosopul unul altuia

tăcerea ta rămâne

la capătul fiecărei străzi

calc păpădiile  și mușuroaiele de furnici

mereu cu ochii închiși

ca un orb agățat de brațul unui necunoscut

 

te-am ocrotit cu amândouă brațele

te-am strâns cu propriul trup

am vrut să te păstrez în mine

să-ți cânt

vor veni zile în care mama se va duce la culcare

cu zâmbet ascuns

ca un călău

 

scriu în caiet

e aer de miere

furnicile s-au adunat în grămăjoare

împart tot ce e de împărțit

scriu în caiet

miroase a tata

miroase a mama

carnea albă le depășește pe toate

 

mă culc în același vis în care tu râzi de cele lumești

ai un pătuț cu zăbrele dar nu știi

eu te privesc prin ele ca o nătângă

se fac cercuri în jurul inimii un hula-hoop amețitor

 

micul ștreang ți-a înflorit gâtul

am înțeles totul atunci

fetușii apelează la gesturi extreme

n-am putut să te apăr

neputințele s-au înșirat între noi

cineva a tăiat firul

când ești mic semeni cu un bolnav

 

în vis

peste capul tău s-a scurs o găleată de mir

ca un lichid amniotic dintr-o placentă uriașă

a curățat totul

mama tânără ți-a atins fruntea

bucățele de sânge i se lipesc de trup

lipitori nesățioase

pe carnea femeii

nu te teme de cuvintele prea mari

 

mama e o mostră de sfințenie ratată

nu mai e nimic de făcut

uliul a scăpat puiul din gheare

în fața căruciorului

au început să cadă dinții unul câte unul

al doilea crește sub al treilea

ma-ma ba-ba ma-ba

mama va înșela moartea cu dragoste

lumina de dimineață

care te face să-ți freci ochișorii cu pumnii strânși

ar putea fi Dumnezeu.

 

am cunoscut o femeie

care spunea că

zace de fericire pe canapeaua din sufragerie

ca o legumă coaptă

mama

nu a cunoscut dragostea

mama nu s-a iubit

pune o mână pe creștetul meu ca și cum m-ai fi născut ieri

 

oh și reportajul despre copiii înfiați din Irlanda

am crezut multă vreme că nu sunt fetița din fotografie

apoi mama m-a născut fără să vrea într-un spital comunal

și m-a tot strâns de gât zilnic dar eu nu și nu

cordonul ombilical se făcea țăndări de câte ori mi-l punea de gât

burta ei mă ademenea din când în când

rămânea închisă

ascultam cu urechea

și înăuntru era cineva

mama e alta decât mama

cele două femei sunt mamele mele

când una pune piciorul pe mine

cealaltă mă trage în cușcă

 

mă pregătesc să devin femeie

îmi crește părul fără să-l pieptene nimeni

ca o claie multicoloră plină de dulciuri

femeia pleacă la luptă înveșmântată în roșu

e un copil când are pojar

capul îi era plin de bube și ochii

i se umezesc excesiv din cauza luminii

 

sunt în stare să o ating pe mama

doar cu obrazul

până la urmă totul se reduce la mamă

femeile se nasc mereu una pe alta

 

mama s-a cuibărit într-un act de deces

când decretul mi-a pus ștreangul de gât

nimeni nu ucide cu bună știință decât mamele

amintirea din burtă se umflă cu fiecare aniversare

ștreangul e singurul fir de salvare

 

ca o fructă aș sta în brațele tale acum

sub cămașă pielea se fierbințește

aproape de miezul nopții

băiatul respiră parfumat și repede

te miști ca un melc cu plapuma pe cap

adorm obosită și îmi visez burta

golită de cel mai prețios material

rezistent la orice grad de căldură

în acele zile aruncate la coș

vintrele  merită întreaga frumusețe

a lucrurilor exterioare

scufundate în sânge până la gât

acolo au loc în fiecare zi

explozii și se modifică

tot ce construiesc clipă de clipă

liftul unui zgârâie-nori

rămas defect între etajele inferioare

suspendat între ceruri

ca o cârtiță oarbă

merele

căzute peste noapte din pomi

ziua încadrată în termopan

fructele cad inutil

îngrămădite una în alta

ca niște oi rătăcite

când oamenii se duc inutil

mortul nu tentează pe nimeni

îmi iau rochia și încep să scriu

despre merele verzi

îngrămădite sub pomi

el pășește apăsat

pe toată talpa piciorului

literele au miros de mere necoapte

pun rochia în cui

și pășesc pe vârful degetelor

nimeni nu îndrăznește cu adevărat

să-și escaladeze pereții interiori

să trăiască în umezeala

dinlăuntru minunatelor vintre

nu se încumetă

să descifreze nervurile negre

ale  florilor de mină

pe malul celălalt

s-a pierdut un făt de câteva luni

și e declarat nul

vintrele cele de toate zilele

au primit un straniu obiect de inox

 

voi rămâne țintuită în afara ta

verific imponderabilitatea la cald

nu încetează niciodată

oriunde mă uit e verde ca într-un joc de cărți

în interiorul scândurii

carii rod până la ultima scăriță

am nesocotit toate poruncile și neporuncile

am călcat mereu pe furnici fără să aud

cum le trosnește carapacea

 

cablul ne remorchează pe mine de tine

de data asta tu conduci eu la mila ta