sad-definitiv
Saloanele literare de la SAD 2017, elementul inedit al festivalului arădean
de Eli Bădică
Acum două săptămâni mă întorceam de la Arad, de la Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș (SAD, pe scurt), care avusese loc la sfârșitul lunii aprilie (27-30), pentru al treilea an consecutiv. În ceea ce mă privește, aceasta fusese atât prima vizită în Arad, cât și prima oară la acest festival, dedicat memoriei poetului arădean Ștefan Augustin Doinaș, un festival inventat și organizat de scriitoarea Lia Faur în 2015, când orașul candida la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru 2021. SAD a continuat apoi și are toate șansele să devină, în timp, marca literară a frumosului oraș din vestul țării.
Adunați din mai multe colțuri ale României – București, Sibiu, Iași, Timișoara, Oradea, Ploiești -, dar și din Arad, invitații, poeți și prozatori (Lia Alb, Ana Alexandrescu, Simona Antonescu, Șerban Axinte, Diana Bădica, Lucia Bibarț, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Liliana Corobca, Tudor Crețu, Vlad A. Gheorghiu, Iulia Gherasim, Petru M. Haș, Matei Hutopilă, Monica-Rodica Iacob, Alina Ledeanu, Cosmin Leucuța, Ioan Matiuț, Ștefania Mihalache, Andrei Mocuța, Gheorghe Mocuța, Bogdan Munteanu, Dominica Pop, Alexandru Potcoavă, Mircea Pricăjan, Ana Pușcașu, Dani Rockhoff, Robert Șerban, Horia Ungureanu, Radu Vancu, Dragoș Varga), au participat la mai multe tipuri de evenimente, unele dedicate prozei scurte („Revista iocan – Proza de azi – Genul scurt”), altele poeziei („După-amiaza poeților, maraton poetic” – într-un spațiu fantastic: Turnul de Apă – și „Poezie pe drumul vinului”) sau prozei, generic („Divanul prozatorilor”), la conferința „Modernitatea în înțelegerea cercului literar de la Sibiu”, ținută de Dragoș Varga și Radu Vancu, cu intervențiile Alinei Ledeanu (Revista Secolul 21), la dezbateri sau la saloane literare.

Saloanele literare de la SAD 2017, elementul inedit al festivalului arădean


Zile și nopți de literatură – Festival „Augustin Doinaș”
”SAD” – FESTIVAL DE LITERATURĂ CONTEMPORANĂ LA ARAD-”Zile și seri de literatură Doinaș”
E al treilea an consecutiv, în care scriitoarea arădeană, Lia Faur își asumă un rol greu asumabil  din punct de vedere organizatoric,  financiar, uman: acela de-a canaliza spre Arad  energii creatoare literare contemporane, de-a le atrage și fideliza.
Sprijinită financiar și logistic de câteva instituții: Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean, Arcis și Biblioteca Județeană  organizatoarea a reușit, în cei 3 ani,  să genereze  la Arad un centru   intelectual –poetic în jurul spiritului  ”Doinaș” prin prezența unor oameni de cultură  de marcă ai momentului : scriitorul și ambasadorul  Emil Hurezeanu, istoricul Adrian Cioroianu, criticul literar Daniel Cristea-Enache, istoricul Adrian Cioroianu, prof. univ. dr. Daniel Șandru (directorul revistei Timpul), Gabriel Cheșcu (redactorul-șef al revistei Timpul). Moderator: Andrei Giurgia (editor coordonator al revistei Timpul).
În această ediție a festivalului ”Doinaș” ,  27 – 30 aprilie 2017, vor avea loc saloane literare în diferite locații după următorul program:
  • JOI, 27 aprilie, ora 16.00 – Revista ”Iocan” – Proza de azi – genul scurt, Librăria ”Corina” & Galeria ”Delta
  • VINERI, 28 aprilie, ora 10.00-Modernitatea în înțelegerea Cercului Literar de la Sibiu
  • VINERI, 28 aprilie, ora 16.00 – ”După-amiaza poeților”-maraton poetic, Turnul de Apă
  • SÂMBĂTĂ, 29 aprilie, ora 10.00 – ”Divanul prozatorilor”, Librăria ”Corina” & Galeria ”Delta”
  • Duminică, 30 aprilie, ora 11.30-Cultura subfinanțată, ”Art Cafe”
Vor fi prezenți aproximativ  36 de scriitori din țară și din Arad.
Invitații acestei ediții sunt scriitorii: Lia Alb, Ana Alexandrescu, Simona Antonescu, Șerban Axinte, Eli Bădică, Diana-Maria Bădică, Lucia Bibarț, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Liliana Corobca, Tudor Crețu, Radu Pavel Gheo, Vlad A. Gheorghiu, Iulia Gherasim, Petru M. Haș, Matei Hutopilă, Monica-Rodica Iacob, Alina Ledeanu, Cosmin Leucuța, Ioan Matiuț, Ștefania Mihalache, Andrei Mocuța, Gheorghe Mocuța, Bogdan Munteanu, Dominica Pop, Alexandru Potcoavă, Mircea Pricăjan, Ana Pușcașu, Eugen Rogojan, Dani Rockhoff, Robert Șerban, Horia Ungureanu, Radu Vancu, Dragoș Varga.

Zile și nopți de literatură – Festival „Augustin Doinaș”