Fiorduri

STUDENTFEST Timișoara, 2021

Author name:

Interviu cu scriitoarea Lia Faur, realizat de Anda Vahnovan

62492345_2696799330347332_8642156901783568384_o
7 decembrie 2023
Am ales să continui ceea ce știu să fac, dar mai departe de ceea ce îmi era comun 
Lia Faur: „Am plecat departe ca să mă pot întoarce la mine”
Te‑am cunoscut la Arad, invitată fiind la Festivalul „Ștefan Augustin Doinaș”, al cărui curator ești de mai mulți ani, și care, datorită ție, a devenit unul dintre cele mai apreciate festivaluri literare din România. De unde e ideea și cum reușești să creezi o asemenea atmosferă, unică, în jurul acestui eveniment, grație căruia am avut ocazia să cunosc oameni noi, dar și să descopăr Aradul?
Ștefan Augustin Doinaș este un nume major al neomodernismului românesc și al Cercului Literar de la Sibiu, despre care declara adesea: „Eu m‑am născut a doua oară, spiritual, în cadrul acestui Cerc Literar, datorită acestui mediu, datorită vecinătății lor, datorită laboratorului pur filozofic și literar în care mă aflam împreună cu prietenii mei, am putut să devin ceea ce am devenit“. Reproduc cuvintele sale, adăugând că nici gruparea literară de la Sibiu nu ar fi avut aceeași anvergură fără Doinaș. A scris Mistrețul cu colți de argint, unul dintre poemele cele mai complexe și fascinante ale literaturii române. Numele său inhibă și inspiră, poezia sa este inepuizabilă și inconfundabilă. Cam așa aș putea justifica susținerea unui festival care să‑i poarte numele, amintind că la Arad nu exista o recunoaștere culturală a sa la nivelul comunității locale. Liceul arădean pe care l‑a urmat nu manifesta un interes deosebit în a‑i aduce numele în atenție, iar instituțiile de învățământ din comuna unde s‑a născut (Sântana, localitatea Cherechiu, devenită Caporal Alexa), pentru care am toată prețuirea, nu se făceau auzite suficient la nivel național. Exista un simpozion, organizat de profesoara Laura Orban, care purta numele lui Doinaș, fără a avea o latură culturală, ci doar una științifică, despre care nu am mai auzit. Am dorit să se vorbească mai des despre scriitorul arădean și cred că am reușit să determin o emulație în jurul numelui său, mai ales prin prezența unor scriitori importanți la Arad. Doinaș a fost mulți ani marginalizat, a făcut un an pușcărie, a avut o viață nu tocmai ușoară, pe care cei care încearcă să‑l discrediteze o ignoră cu bună știință.Festivalul a intrat în rândul evenimentelor culturale așteptate, a ajuns la ediția a noua, în 2023, iar anul trecut am sărbătorit centenarul Doinaș, cu o ediție specială. Aș aminti că surpriza acestei ediții a fost apariția unui volum în bandă desenată despre viața lui Ștefan Augustin Doinaș (din copilărie până în 1980). Știm cât de apreciat este acest gen de artă în Franța, Belgia sau Italia, ce succes au volumele despre Emil Cioran și Parisul său, ne amintim că mulți dintre noi am crescut cu Pif Gadget, așadar banda desenată continuă să fie de actualitate.Am avut șansa ca invitații mei să creadă în acest proiect și să mă susțină, participând. În plus, ei au fost cei care au scris despre ceea ce se întâmplă la Arad, au dus povestea mai departe și au girat cu talentul lor succesul nostru.
Absolventă a Facultății de Litere și Arte din Sibiu, ai profesat mulți ani la Arad, apoi ai continuat la Universitatea Tunis El Manar din Republica Tunisiană și, ulterior, predai limbă, cultură și civilizație românească la Universitatea din Udine, Italia, prin intermediul Institutului Limbii Române de la București. Să începem cu Tunisia, despre care ai scris un minunat jurnal ce urmează a fi publicat – o împletire neobișnuită de stări, reflecții, amintiri și proză. Dar și multă poezie senzorială am găsit în el, citindu‑ți manuscrisul. Cum ai decis să pleci acolo și de ce există interes pentru limba română tocmai în Tunisia?
Dacă ai citit manuscrisul, atunci ai înțeles de ce am plecat. Am totuși două răspunsuri. Primul ar fi cel legat de profesia mea. Un profesor are nevoie să mai schimbe din când în când sala de clasă, să‑și ia un an sabatic, cum se întâmplă adesea în alte țări. Am ales să continui ceea ce știu să fac, dar mai departe de ceea ce îmi era comun. M‑am supus cu bună știință „experimentului african” și m‑am înscris la concurs. Al doilea motiv ar putea fi redat printr‑un fragment din textul amintit mai sus, ca să justificăm sintagma „poezie senzorială”: „Să‑ți vezi frica întinsă pe jos și să nu ai cu ce o curăța. Să o sari în fiecare dimineață ca să nu ți se lipească de talpă și să lași urme peste tot. Să‑ți vezi bucuria într‑un copăcel crescut printre ziduri, nesocotit de nimeni un pericol pentru surparea peretelui. Să‑ți vezi tristețea în planta năpădită de iarbă din ghiveciul plin cu apă, unde se îneacă tot ce e viu. Am plecat departe ca să mă pot întoarce la mine”.Iar pentru a doua întrebare, sunt multe avantaje să cunoști limba română în Tunisia. Una dintre fostele mele studente tunisiene urmează un doctorat în România, cu o bursă guvernamentală. De ce nu ar exista interes pentru limba română în nordul Africii, dacă ne gândim la cei peste două mii de studenți care învață în universitățile românești? Sau la multinaționalele care au unități în România și Tunisia și fac schimb de operatori, deoarece românii preferă să lucreze în străinătate? Alții doresc să lucreze în industria turismului, se pregătesc să devină ghizi pentru turiștii români. Tunisia are multe de oferit în plan cultural și istoric. România este un „paradis verde” pentru tinerii care doresc să își încerce norocul în altă parte decât în țara lor. Astfel mi‑au răspuns câțiva cursanți care au venit să lucreze la noi: „Cum e România? Verde, profa”. Da, aici se poate găsi un viitor, oriunde și mereu există un „mai bine”, cum există și un „mai rău”. Relațiile diplomatice dintre cele două țări au istorie încă din perioada ceaușistă, mulți tineri tunisieni au studiat în anii ’70‑’80 în România, mulți au format familii mixte, care trăiesc acum în Tunisia. Am cunoscut o astfel de familie: mama – româncă, tatăl – tunisian, iar copiii au ales să studieze și să muncească în România, unde trăiesc bunicii din partea mamei. Pentru un cunoscător de arabă, româna face parte din familia limbilor exotice, având alfabet latin, așadar poate fi interesantă. Pentru cei care vorbesc franceza, este o limbă latină, asemănătoare limbii lui Voltaire. Mai există situații de interes bazat pe corespondența (amicală sau amoroasă) de pe rețelele sociale. Deci, motivele sunt variate în alegerea limbii române ca limbă de studiu.
Am avut senzația, la finalul lecturii acestui jurnal, că te vulnerabilizează mai mult chiar decât volumele tale de poezie. Este multă reîntoarcere în trecut. E un act de curaj asumat. De ce tocmai acum te‑ai decis să scrii aceste pasaje dureroase legate de mama ta, de suferința din copilărie, împletind amintiri în jurnal?
Poezia în sine este un act asumat, o expunere a fragilității și un act de curaj, în același timp. Când ții un jurnal îți trec prin cap tot felul de gânduri, amintiri. E discutabilă veridicitatea și ficțiunea unui text diaristic, probabil că cititorul își dorește o dinamică zilnică, dar sunt momente când nu se întâmplă nimic, doar gândurile suplinesc acțiunea. Ceea ce am căutat să inovez aici au fost paginile de ficțiune, pe care le inserez explicit, despre personajele Eliza și Cezar. Da, acolo e suferința unei fetițe, născută și educată pe furiș, închinată la icoane, iar primul bărbat din viața ei trebuia să fie și ultimul, că, altfel, „tata o omoară”, „face familia de rușine”, „nu o mai ia nimeni”, dar nu se numește Lia, și cred că multe fetițe se pot regăsi în acele pagini. E posibil să mă expun mai mult decât alte scriitoare, vorbind deseori la persoana întâi. Întrebarea este însă cum se măsoară vulnerabilitatea, ascunzându‑te în spatele persoanei a doua, a treia, ori scriind „discret”? Citind‑o pe Annie Ernaux (Confesiunea adolescentei), mi‑am amintit o întâmplare din copilărie, când mama vorbea cu cineva despre mine, fără să mă privească, eu fiind de față. Am izbucnit în plâns și am întrebat dacă am murit. Poate că de aceea mă regăsesc în cuvântul „eu”, să‑mi amintesc că exist.
Pomenești deseori în jurnalul tunisian despre importanța poeziei și a poeților din viața ta. Când și cum ai descoperit această lume și care au fost scriitorii care te‑au încurajat la începuturile tale literare?
Nu aș putea afirma când am descoperit poezia, poate când am deschis ochii și am început să privesc lucrurile din jur. În liceu reacționam la versurile lui Blaga și ale lui Arghezi, când ni se prezenta un nou poem nu mai eram atentă la lecție și îl învățam imediat. Profesoara de franceză m‑a luat cu ea la un concurs pentru elevi, unde se citea poezie de Ana Blandiana. Eu am citit poemul Morfologie, cred că atunci s‑a declanșat ceva, un dor continuu de cuvinte și semne, cum era în text: „Dor aproape stins de lume/ Dor aproape stins de mine”. Poezia apare când încetezi să vezi ceea ce ți se spune că reprezintă realitatea, când îți creezi propriul mod de a vedea realitatea.Am frecventat Cenaclul Literar „Lucian Blaga” din Arad, unde am întâlnit scriitori care publicaseră, apoi am trimis câteva poeme la revista „Arca”. Poate m‑au încurajat mai mulți, dar real a făcut‑o poetul și criticul literar Gheorghe Mocuța, care, pe lângă rafinamentul stilistic, era un fin observator al detaliilor și un om admirabil. La o întâlnire cu scriitorii, la Hunedoara, i‑am întâlnit pe Gheorghe Grigurcu (a scris mai târziu o cronică la Eșichier, volumul de dialoguri cu Șerban Foarță) și pe Marin Mincu. Cel din urmă m‑a încurajat, invitându‑mă la Cenaclul „Euridice”. Nu m‑am dus, din păcate, dar am început să mă preocup de scris. Să crezi în fiecare vers sau frază pe care le spui, acesta poate fi secretul reușitei ca scriitor.
Am citit și o bună parte din interviurile tale, oferite unor scriitori, sau cele realizate de tine cu traducători, care au tradus în arabă scriitori români. Astfel, pe lângă profesor și scriitor, aș sublinia faptul că ești și un excelent promotor cultural. Observ că nu suferi de acel microb al egoismului și nu ai nicio reținere să promovezi și să lauzi atât de mulți oameni ai literaturii. Crezi că vanitatea scriitoruluia devenit o calitate demodată?
Cred că toți cei care scriu au, la vedere sau nu, puțină vanitate, dar nu aș considera‑o calitate. Face parte din personalitate, iar scriitorul caută să își (re)dobândească respectul de sine, respectul celorlalți, și apelează la mijloace care să atragă atenția asupra scrisului său. Despre promovare, este sarcina profesorului de limba și literatura română să facă auzite numele scriitorilor pe care îi citește, pe unii îi și predă, pe alții pariază. Da, profesorul ar trebui să fie liderul de opinie, vocea care se impune cu fermitate, modelul care invită. Am trăit câteva dezamăgiri ca profesoară sau organizatoare de întâlniri cu scriitorii, văzând că responsabilii de educație nu sunt interesați, nu solicită, nu recomandă, ca și cum aceste două componente, culturală și educativă, nu ar face parte din același scenariu didactic. Nu am nicio reținere în a recunoaște public valoarea, iar dacă mi‑e la îndemână să o arăt altora, de ce nu aș face‑o?
Ai predat limba română în Tunisia, acum ești profesor la Universitatea din Udine. Simți că aceasta este menirea ta, să faci cunoscut lumii întregi farmecul vorbei și al culturii românești?
Poate că este un mod de a mulțumi culturii în care ne‑am trezit, vorbind oriunde admirativ despre frumusețea și valoarea ei. Din nou, despre fișa postului unui profesor, însă, de această dată, în afara țării. Ceea ce face interesantă munca mea este felul în care mă raportez la fiecare spațiu cultural, ce aleg să prezint. În lumea arabă merge să accentuezi stratul oriental, luminos, exotic, revelatoriu și imponderabil, cum îl descrie, uneori, Panait Istrati, să intri în detalii despre beția simțurilor, care se poate experimenta aici. Emil Cioran și Eugen Ionesco sunt în lista intereselor academice și de cultură generală, fără a se face referire la țara de origine, deoarece ei sunt citiți în limba franceză. Atunci începe căutarea celor mai adecvate fragmente pentru crearea unor dezbateri sau momente culturale, în care ambele părți să fie valorizate. În Italia am descoperit că interesul pentru limba română vine, printre altele, cu motivația că ai șansa unui loc de muncă decent. Tinerii descoperă România ca pe un spațiu mai îndepărtat fizic decât este în realitate, și cred că rolul celor care predăm în străinătate este de a apropia studenții de ideea romanității „mai altfel” a poporului român. S‑au scris numeroase articole pe tema latinității limbii române, încât poate părea desuet, însă aceste „informații” reluate ajută la menținerea atenției vii asupra esenței noastre ca popor. L‑aș cita aici pe Sextil Pușcariu când afirmă că „româna este «altfel romanică» decât toate celelalte limbi romanice”, da, iar noi suntem mai „altfel latini” decât italienii, francezii, spaniolii sau portughezii, ceea ce îmbogățește diversitatea și ne conferă un rol pe care ne ferim să‑l remarcăm explicit, în marea familie căreia îi aparținem.
Știindu‑te o fire foarte activă și imaginativă, sunt sigură că mai ai proiecte mari pentru viitor. Ce ai schițat pe foaie, dar încă nu ai ajuns să realizezi, Lia?
Te dezamăgesc dacă‑ți spun că nu am proiecte pentru viitor? Încerc să finalizez ce este în așteptare, să‑mi fac treaba de profesoară. Nu fac planuri, poate ăsta este unul din defectele mele, caut să continui ce am început, dar mă las pradă ispitelor. Îi prețuiesc pe cercetătorii care lucrează o viață întreagă la aceeași temă, eu nu pot, literatura cuprinde genuri diferite, arta e dinamică, sincretică, la fel cum e viața. Ar fi frustrant să nu fac unele lucruri care mă atrag. Apoi, sunt puțin superstițioasă, voi mărturisi când am certitudinea că ceea ce mi‑am propus se va întâmpla. Dar îți mulțumesc pentru apreciere.
Lia Faur a publicat mai multe volume de poezie, cel mai recent fiind piele pe piele, editura Casa de Pariuri Literare, București (2021), tradus în franceză, cu titlul peau contre peau, de Roxana Bauduin, l’Harmattan, Paris (2023). A coordonat volumul de articole Cum citesc bărbaiii căriile femeilor (Lia Faur, Șerban Axinte, Polirom, 2016). Organizează anual un festival de literatură în memoria poetului Ștefan Augustin Doinaș, iar cu ocazia centenarului scriitorului a publicat un volum în bandă desenată despre viața sa: SAD – Biografie grafică (Lia Faur & Vali Ivan, Casa de Pariuri Literare, București, 2022).
Author name:

Piele de împrumut (reed.), Editura Brumar, 2018 (fragment)

Author name:

Author name:

Author name:

peau contre peau, traducere de Roxana Bauduin, Harmattan, Paris, 2023

piele pe piele

9782140315275b (1)

Author name:

piele pe piele, Casa de Pariuri Literare, București, 2022

IMG_5010-1

Author name:

les mères tuent de sang froid

03-stefania-becheanu-danse-pour-s-oublier-300dpi_orig

 

 

 

 

 

 

je me prépare pour devenir une femme

mes cheveux poussent sans être peignés

une touffe multicolore remplie de sucreries

je pars à la lutte habillée de rouge un enfant-rougeole

ma tête est couverte de boutons mes yeux tout humides à cause du cœur

 

je suis capable de toucher ma mère de ma joue seulement

finalement tout se réduit à la mère

les femmes accouchent toujours l’une de l’autre

 

ma mère s’est blottie dans un certificat de déces

les mères tuent de sang froid

le souvenir caché dans le ventre gonfle à chaque anniversaire

la corde est la seule voie de sauvetage 

 

(PEAU CONTRE PEAU, trad.en francais : Roxana Bauduin)
Foto: Ștefania Becheanu
https://www.stefaniabecheanu.com/photo.html

 

Author name:

Lansare de carte: piele pe piele, Casa de Pariuri Literare, 2021

240224939_10225534778813834_9186618403576766344_n

Author name:

piele pe piele

191613562_10224958878776693_2430816514660466654_n

 

foto: Doru Wilhelm Gomboș

Author name:

bătrânii pleacă la război singuri

 

 

83335000_3190135884347005_3783103289915080704_o

Europa locul îmbrățișărilor interzise

pământul galben ce strivește coastele mamei

praful de la ferestre rugina de la închizători

femeile singure cerșetorii și copiii orfani

atacul de panică moartea atât de aproape

 

suntem în război stați acasă

 

niciodată războiul nu a fost mai blând

să ne întoarcă în noi înșine

Europa ești un trup înfricoșat și muribund

optimiștii cântă în balcoane

doar bătrânii pleacă la război singuri

 

sexul pe viu e un lux femei cu vagine uscate străpung ferestrele

închidem televizorul și ne iubim virtual pe ascuns

înconjurați de vecinii plictisiți și de frici

este abia ziua a doua și iubitul meu a spus

uite un copac înflorit

îndeajuns să renunț la lista de reguli

 

am crezut că va fi bine dar tristețea învinge câte puțin

Europa e un spital de campanie un oraș cu străzile goale

nu poți plânge ritualul de înmormântare e strict interzis

rămâne să-ți lași capul în pumni până îți explodează plămânii și inima

 

Author name:

trupurile acelea sunt încă vii

 

 

 

 

86738659_3245033568857236_6216894178035499008_o

ai înțeles bine

ruptura ca voință de a merge înainte poate însemna salvarea unei vieți simultan

o singură viață întinsă pe mii de kilometri

 

nu știu cine ești tu cel de pe urmă cum nu știu cine se ascunde în mine când plec

 

fiecare în pielea lui de câte ori crește ritmul cardiac piele pe piele

 

am promis să ridicăm o c r u c e acolo unde viețile noastre au revenit pe pământ

nu am făcut-o și trupurile gravitează unul lângă celălalt

o formă de existență în care se mai poate respira doar artificial

eu nu sunt aici

 

 

Author name:

spațiu deschis

86490883_3229566283737298_2784831875326148608_n

 

s-ar spune că avem trăsăturile unei ființe vegetale

în ziua aceea ne-am hrănit cu petale de roze în curtea bisericii

sângele ne era de prisos limbajul inconsistent despre iubire

o combinație confuză de lichide și piele

 

în patul de fier unde am tremurat din primele nopți

este destul loc pentru dragoste

dimineața mă strecor cu visul călduț încă

o ființă erotică ieșită în pijama printre corporatiști

 

lumina se deschide sub fiecare soare noi ne agățăm de cel mai luminos

 

după întuneric inima se face cât un pui de pasăre

poate că așa e de obicei și n-am știut niciodată dacă ar vrea să locuiască

în altă parte a trupului

adorm între organe vii care pulsează sângele tău

 

refuză agresiunea naivității

peste mări și țări e un păianjen păros

manifestul pauzelor dintre cuvinte al lacrimilor neprogramate

respirația noastră printre picioarele oamenilor

 

am petrecut în liniște ca pescarii întorși din larg

cea mai detestată noapte a bilanțurilor

 

câte zile ai fost în mâinile tale

câte zile ai trăit după propria-ți programare

 

dacă m-ai întreba acum ți-aș răspunde că verile mele au început

în nisipurile de la Sf. Gheorghe

 

cu poemul febril după o despărțire celebră

chestii banale cum e fumul de la țigară

trenul de douăzeci de ore

trupa de dansatori în jachete galbene din fața Catedralei Notre Dame

paznicul cu pistol dintr-o librărie jandarmii tineri din aeroporturi

 

oasele troznesc așezându-se cu milă unele între altele

 

Author name:

fragil

84702190_1100914283579176_1554407342265597952_n

 

îmi rulez șira spinării într-un adăpost circular

trupul tău obosit înghesuie-l lângă trupul meu obosit

îmbracă-mă în febra ta să simt fragilitatea petalei

nu e nimic de rezolvat aici totul e atât de lumesc

atât de previzibil oamenii vor mereu să se vindece

nimic nu există doar ceea ce răvășește memoria

ce o face praf dincolo de cuvinte

frumusețea iese la iveală ca un iepure speriat

nu mai știm care este adevărata noastră lume

 

te așez în sticluțe pentru nopțile încleiate pe barele patului

 

brațele tale lungi să mă cuprindă în cămașa de forță

să nu mă zbat să nu strig

să-mi vorbești înainte de culcare despre păsări

iubirea poate fi inima în care se strânge așteptarea

 

(foto preluare Laura Cătălina Dragomir)

Author name:

Sorin

79375205_583439979136049_3356119919342125056_n

 

Sorin.

Rămășițele zilei de optsprezece

 

am așteptat să trecem  de ziua națională să-ți scriu

armata s-a retras în culcușul ei și pe străzi au rămas doar

cei fără de casă cei de fără armată cei vii

traficul s-a stabilizat pe trecerea de pietoni

nimeni nu mai merge pe vârfuri

nimeni nu-și amintește vorbitul în șoaptă

numai noi doi ne spunem bancuri interzise

 

libertatea nu înseamnă pace

libertatea nu e pacea strânsă într-un porumbel alb

 

doar pe tine te cred

când vorbesc despre libertate

camarad inocent cu o gaură delicată cât vârful de la țigară

deasupra arcadei drepte

tânăr ucis într-o catedrală sfințită cu creierul său

 

armata nu mai e cu noi

armata ți-a trimis un șapte șaieșdoi

 

libertatea a durat jumătate de oră

un timp record contramoarte drapel găurit

cu îndemânarea unui școlar subțirel cu părul cârlionțat

libertatea în libertate e țintă pentru lunetiști

 

prăbușirea poate fi dezlănțuită de frumusețe

în spatele unui steag găurit nu ești niciodată învins

 

o de-ai ști câtă energie se propovăduiește pe străzi

am găsit rezolvare la toate

dacă te-ai fi născut acum

erai condamnat la fericire

 

tu dragul meu vii odată cu sărbătorile de Crăciun

începe bucuria luminițelor

cântecul în difuzoare

și amintirea gropii comune

loc de întâlnire între tată și fiu

 

nouă gloanțe s-au tras nouă tineri până în douăzeci și patru au căzut

nouă congelatoare s-au pornit

un buldozer cu dinți adânci a săpat o groapă cât nouă

pentru camarazii de la căminul de nefamiliști

petrecere în nouă sicrie ieftine

 

promitem solemn să-i cinstim memoria eroului prea puțin cunoscut

tânărului care ne stă în coastă

și revine obsesiv în fiecare decembrie pe treptele catedralei

trupului prăbușit în brațele unei fete

 

derulez filmul zilei tale din optsprezece

imaginile scurtcircuitând

fiecare pas invers proporțional cu viața

sângele trebuie curmat cumva

murmurul mulțimii ți-a desăvârșit frica

înainte cu o zi colegul tău a fost împușcat

pieptul

arterele

gleznele

buzele

tâmpla

maxilarul

degetele

ochii

talpa

un arc pe dinăuntru scăpat de sub control

 

 

 

 

În memoria vărului meu Sorin Leia, erou martir împușcat în 18 decembrie 1989, în timp ce flutura steagul, după ce îi decupase stema, pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Avea 22 de ani.

 

Author name:

Scurt, foarte scurt tratat despre plâns

13330427_1307059645987981_1074858108_n

Plânsul de mai târziu este lung și deznădăjduit. Pielea devine un trup strâns într-o cămașă prea mică. Sângele circulă ca și când s-ar fi dat alarma și toate vasele de evacuare se îngustează. În gât se ridică un obstacol de netrecut. Îți vine să înghiți des, dar fiecare înghițitură se blochează în ghemul acela vârtos. Carnea tremură ușor febril și dacă nu dai drumul lacrimilor se produce implozie. După plâns se așază liniștea, ochii ustură, realitatea devine opacă, plămânii se contractă într-un oftat. Organele își reiau funcțiile.

Author name:

ca o piele de împrumut peste carnea mea crudă

10924741_996281130399169_4723719598395122632_n

 

I.

da, da

asta-i ce-am vrut,

ce am dorit mereu,

am vrut întotdeauna,

să mă întorc

la trupul

în care am fost născut –

Allen Ginsberg

 

 

sunt dintre cei care au scăpat să nu fie aruncați la coș

nașterea mea a început cu o moarte prematură. mama încercase câteva săptămâni la rând să mă piardă

luase pumni de medicamente de la o moașă comunală  

după naștere ne-a vizitat doar vecinul Ștefan

tata nu a putut pleca de acasă. potcovea caii în ziua aceea

 

un copil e o grămăjoară inutilă de carne

 

starea placentară e cel mai eficient drog

mă țin din răsputeri să nu țâșnesc afară

cordonul ombilical mi-e strâns în jurul gâtului trebuie să ies

e ora nebunilor când doar eu văd dezastrul ce se apropie

imaginea celui ce pierde

tramvaiul

iubita

actele

banii

nasturele

inelul

timpul

rinichiul

copilul

amintirea

imaginea celui cu insomnii în fiecare noapte până la cinci dimineața

imaginea celui fără privire

imaginea din spatele imaginii

le simt pe toate

ca o piele de împrumut peste carnea mea crudă

 

 

 

 

Author name:

Author name:

26715

foto: Oana Celina

Author name:

ziua morților

904361_569629496394014_437648376_o

 

morții stau așezați în parcele

strada e momentul erorilor de judecată

privim cu ochi de lichea tot ce intră-n vizor

evităm apropierea de subiect

arborele genealogic e culcat la pământ

de la gară până la teatru

femei și bărbați copii și bătrâni

fiecare după ochiul lui piere

indemnizația e pe buzele tuturor

poate e timpul să demisionăm

bine că suntem fiii cuiva (ziua morților)

 

playtime: Ana Alexandrescu

Author name:

Piele de împrumut

afis lia 2

Author name:

haine pentru nori

 

581438_569902416366722_257846281_n

 

decembrie ianuarie – luni de bucurie și de tristețe

se cântă peste tot se cântă

în decembrie ’86 cel mai mare magazin din Arad se închidea pe sunetul de trompetă al unei melodii despre tăcere

scările se urcau câte două și se coborau câte una încet apăsat

pe fiecare treaptă

rafturile miroseau a salopetă umerașele puteau fi numărate

în vitrine manechine îmbrăcate decent ca în revista Femeia

aveam bani doar pentru trenul care pleca peste câteva ore

 

în ’76 un copil era tras de mână pe scările înalte

o fetiță în pantaloni cadrilați cu păr mult și galben

mergea să-i cumpere tata hăinuțe de Crăciun

vor dormi în compartiment apoi în gară până se deschid magazinele

e prima oară în tren

va fi mereu zăpadă chiar dacă băiețelul i-a spus aseară că o va fura pe toată la noapte

 

oamenii mari te calcă ușor în picioare tata nu se opune

înjură se smucesc tu rămâi la nivelul cotului ce te înțeapă fără să-și ceară scuze

ești o cantitate neglijabilă de carne fragedă

geamurile transpiră de la atâtea respirații și picuri mari alintă părul lipit de sticlă

îți bagi capul în bluză și tragi în piept mirosul umed al pielii tale

știi cum miroase trupușorul încă a lapte și a copil

viteza te face să închizi ochii și să te vezi cocoțată deasupra ca un cocoș pe casă

când îi deschizi afară e noapte

oamenii moțăie liniștiți

trupurile lor își fac loc unele în altele ca niște stridii

pe culoar se fumează Carpați și Snagov

se bea bere

o palmă cu degetul arătător îngălbenit de tutun se fixează pe sticlă

degetul lasă urme

băiețelul va fura toată zăpada în noaptea asta

vara norii se fac din frișcă sau vată de zahăr

se aud colinde subțiri la capătul celălalt

tata sforăie

vocile înaintează greu

pe jos e plin de plase de rafie și saci

oamenii se strâng unii în alții și se țin în picioare fără să vrea

tatei i s-a deschis gura

mi-e rușine

nu îndrăznesc să-l ating

Domn, domn să-nălțăm! Domn, domn să-nălțăm!

copiii se dezgheață și adorm

se scurg în vis ca o înghețată de căpșuni ce se topește încet

tristețea e o budincă amăruie

fără durere

seara aceea a lui ’86 când tavanele au coborât până la nivelul umerilor tăi tineri și au apăsat

labele picioarelor te-ai  frânt sub greutate și ai umblat în genunchi cu toți oamenii peste tine

ai rămas să sprijini pereții caselor ce stau să se dărâme

o iarnă e o iarnă nici mai mult nici mai puțin

să-ți petreci toată viața în același loc de Crăciun înseamnă fericire?

mama a făcut lapte de pasăre

și un munte de clătite

 

miroase a familie și a haine de nori

Totul  c u r  a t, p l â n s, a ș t e p t a t. (haine pentru nori)

 

playtime: Ana Alexandrescu

Author name:

c’est moi

72772496_484604549063454_7051582743724949504_n

Author name:

DELAURENTIS

Author name:

ni mots ni bagatelles

10486423_860141057342855_5031658217952660261_n

 

 

există mereu un timp al inimii

un spațiu al liniștirii

trăiești în el ca într-un cuib de pasăre

minute în șir respiri în repaos

aș vrea să te iau în brațe cu săculețul tău de medicamente

să te scot din circuitul închis

al distanței dintre talpă și umăr

să ne plimbăm cu fruntea lipită ca doi siamezi pe strada lui Ingeborg

sanatoriul e tot mai aproape

să ne facem loc printre borcanele goale (ni mots ni bagatelles)

 

foto: Ana Alexandrescu

Author name:

kite festival

18740806_1709156919101032_3347700251063683614_n

Author name:

c’est moi

13723834_10207036118121986_6072172948335225299_o

Author name:

c’est moi

13698085_10207036705016658_3993526708528996843_o (1)13690987_10207036118481995_5786362853209119064_oDSC06443

Author name:

c’est moi

13692984_10207036119162012_1587243744030750512_o

Author name:

Author name:

cerc vicios

535056_574655945891369_1845404662_n

 

e așa
cum dai jos toate pozele de pe un perete îngălbenit
și apare urma din spatele lor în chenare ordonate
după nu știu ce criterii
e așa
că  asculți
propria poezie și urechea ta dreaptă
aplecată pe umăr în maximă tandrețe cu tine
e așa
că închizi ochii și totul se prăbușește înăuntrul tău
atâția ani de construcție și nimic jertfit
nimic care să rămână în picioare
e așa
că trăiești în hipnoza propriei obsesii
spui ce știi și ce nu știi
cu aceeași naturalețe a celui
ce trece în camera cealaltă
e așa
că ne strecurăm pe lângă umbră
fără să întoarcem capul
se zărește pământul
peste care a curs o băltoacă de sânge
acolo unde de obicei înfloresc merii
e așa
că în noi crește zilnic
copilul pe care nu-l vom naște niciodată
pe dinafară e ceea ce se poate închipui
un trup așezat cu grijă

să se bucure și carcasa noastră de carne în viața aceasta (cerc vicios)

 

Playtime: Ana Alexandrescu

Author name:

herpes-poem

1959408_666589203397786_1937535362_n

îți port herpesul pe buza de sus

se coace în fiecare oră câte puțin

e din ce în ce mai fraged mai înfloritor

și te știe de tată

 

Author name: