OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Text apărut în revista Arca, Nr. 1-2-3 / 2010

Șerban Foarță, din postura sa de protector, dar și degustător, liric fin, al Liei Faur, vede în ea, pur și simplu, o poetă a „despuierii/ «descărnării» echivoce, adică voluptuos-amare”. Nu-i exclude însă „erotizarea”, „fervoarea carnală”, dar care se exprimă, spre deosebire de alte poete cu feromoni, „cu demnitate”. După „exercițiile de striptease” (Exercițiu de striptease, „Mirador”, 2002), Lia Faur revine cu o carte nu neapărat nouă prin substanță – una a tuturor sugestiilor și insinuărilor ispititoare –, ci prin stil. Sînt scurte poeme în proză, prozoase mai exact, lipsite, intenționat, de orice liricizare canonică, crude în expresii, nu o dată contondente sau frecventînd teme minore, mărunte în semnificații, demne de uitat, precum atîtea altele de demult, din copilărie să zicem, pe care recuperîndu-le acum, la o maturitate deplină și nesățioasă în toate, iată ele capătă ceva delicat, liric, vibrant ca orice lucru vechi, uitat, desuet: „e noapte și visez că ninge, focul arde în vatră iar eu copil desculț mânjit pe obraji cu magiun de prune roșii fiert într-o căldare de aramă îmi încălzesc picioarele și o privesc pe mama și ea copil cum își piaptănă părul negru și lung. bunicile mele vestite îmi fac vânt cu fustele largi de mătase și îmi curăță fața cu un petec de pânză înmuiat în apă. mama crește văzând cu ochii și se pregătește să facă dragoste întâia oară cu un băiat ce va veni într-o zi și o va cere de nevastă, bunicile îi vor pregăti zestrea și nu îi vor spune nimic despre contracepție. astfel de lucruri nu se discută, e târziu și toți se pregătesc de culcare” (p.19).

Alteori e loc și pentru tandrețe, și pentru tristețe, și pentru reverie, reveria aproape mistică: „astăzi am terminat de citit o carte despre îngeri, chiar azi când a murit mama. plâng înfundat și frec dușumeaua în urma sicriului, încerc senzația aceea din urma morții, deschid dulapuri caut urme strâng amintiri, înjur îngerii pentru neglijență, descopăr inutilitatea unor vorbe și gesturi” (p.25).

Prima secțiune a cărții este dedicată unor astfel de reverii crude, răzmerițe post-factum ale memoriei afective a unei ființe trăind intens nu doar clipa, ci reciclînd, din nevoia unei plenitudini a plăcerii, inclusiv trecutul.

Secțiunea a doua a cărții, „Povești despre iubiri și suferințe (orice asemănare cu viața ta, e pură coincidență)”, conține poeme de dragoste sadea, nu doar ca în prima parte prin tehnica insinuării: „astăzi am iubit prima oară cu toate cântecele de dragoste în urechi, îngânam cântarea cântărilor într-un murmur nedeslușit epuizant într-o versiune suprarealistă, șoaptele îndrăgostiților de pretutindeni se amestecau cu saliva în aerul încăperii văruite în alb. astăzi am iubit prima oară și-mi voi striga în urechi pentru a nu uita mirosul pielii tale ce-mi acoperea gura. senzație aproape delirantă de sunete înfundate, nu extazul a fost senzația primului orgasm ci lacrima gelatinoasă adunată în colțul ochiului drept, astăzi am iubit cu toți porii cărnii mele pielea ta” (p.28).

Obsesia poetei este una tactilă, „pielea poetei”, percepută ca mijloc preferat și insistent cultivat de comunicare și receptare erotică: „erai atât de fierbinte încât mă temeam în orice moment să nu incendiezi camera cu respirația ta. totul aluneca într-o frângere de linii când curbe când paralele când una singură, pielea ta mirosea foarte tare a lavandă și părul tău a ierburi uscate, simțeam că timpul se dilată pentru noi ca o plasă elastică întinsă la circ. eram într-un fel doi acrobați pe o sârmă care priveau fix înainte” (p.31).

E subsumată, de asemenea, ideea de jurnal liric intim, centrat tot pe fantezii erotice: „am încercat să mă identific pe o axă între limita inocenței și cea a perversității, mă atrage partea neacceptată ca fiind ideală, urăsc ipocrizia tuturor celor care-și pretind candoarea privirilor așteptând ca o privire să-i scape de «dulcea ușurătate a ființei»” (p.50).

Poezie – în sens exclusiv de substanță lirică a underground-ului unei femei frumoase ce nu se teme să trăiască, inclusiv la nivelul expresiei –, poezia Liei Faur poate incomoda paradoxal femeile, dar incită, sînt sigur, cititorii care o admiră.